La 28 octombrie 2020 directorul general adjunct al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, domnul Oleg LIȘCENCO, însoțit de către domnul Sergiu SÎRGHI, șef al Direcției unități de comerț, alimentație publică și protecția consumatorilor (ANSA) și membru al Consiliului I.P. „LCTBANPC”, a efectuat o vizită de lucru la sediul central al instituției (str. Grenoble 128 U).
În cadrul vizitei domnia sa a avut discuții cu specialiștii laboratorului de încercări cu privire la activitățile desfășurate de aceștia, competențele tehnice deținute de ei, precum și s-a documentat asupra nivelului de dotare a laboratorului cu echipamentele necesare.
Directorul I.P. „LCTBANPC”, dna Lucia GHERDELESCU, a făcut o trecere în revistă a stării de lucruri în instituție, informînd reprezentantul din top-managementul ANSA și asupra mersului transferării unui șir de activități de la sediul secundar al instituției (amplasat pe str. Uzinelor 19) la sediul central, fapt care va avea în timp un impact benefic în vederea utilizării mai eficiente a resurselor disponibile ale acesteia.
De asemenea, dumneaei a prezentat planurile de dezvoltare a instituției, inclusiv cele vizînd achiziționarea unor noi echipamente moderne pentru a asigura aplicarea în activitate a celor mai bune practici europene și internaționale din domeniu.






























