La 01 aprilie 2022 a avut loc, cu prezență fizică, ședința ordinară a Consiliului I.P. „LCTBANPC”.
Agenda ședinței, prezidată de către președintele Consiliului, dna Tatiana CALIONCHINA, a fost una consistentă, pe ordinea de zi figurînd 11 subiecte, în mare parte legate de totalizarea activității instituției în anul precedent.
Astfel, membrii Consiliului au examinat și aprobat raportul privind realizarea în anul 2021 a Planului de acțiuni pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a I.P. „LCTBANPC” pentru anii 2020-2022, prezentat de către dna Lucia GHERDELESCU, directorul instituției, de către ei fiind apreciat pozitiv progresul înregistrat de instituție pe subiectul în cauză.
De asemenea, au fost audiate rapoartele conducerii instituției privind activitatea I.P. „LCTBANPC” și cu privire la activitatea economico-financiară a I.P. „LCTBANPC” în anul 2021, Consiliul apreciind pozitiv rezultatele activităților respective.
Rapoartele pot fi vizualizate pe pagina web a instituției la compartimentul transparența/rapoarte anuale/planuri de activitate și rapoarte.
Membrii Consiliului au supus examinării și realizarea bugetului I.P. „LCTBANPC” pentru anul 2021, concomitent fiind aprobat bugetul instituției pentru anul 2022.
De rînd cu acestea, a fost discutat subiectul cu privire la realizarea în anul 2021 a planului achizițiilor publice ale I.P. „LCTBANPC” de bunuri, servicii și lucrări, precum și cele planificate pentru anul 2022.
Urmare a examinării unui alt subiect de pe ordinea de zi, privind situația aferentă sectorului de încercări microbiologice la produse alimentare/conservate din cadrul laboratorului de încercări al I.P. „LCTBANPC”, care își desfășura activitatea la sediul secundar al instituției (mun.Chișinău, str.Uzinelor 19), Consiliul a decis externalizarea, din motive obiective, a încercărilor microbiologice la produsele vizate către alte laboratoare din țară specializate în domeniu (I.P. „CRDV”, Î.S „CMAC” ș.a.) și, respectiv, desființarea sectorului dat, cu identificarea și realizarea unei soluții fezabile pentru relansarea activității acestuia, în perspectivă medie, în adiacența sediului central al instituției (mun.Chișinău, str.Grenonle 128 „U”).
Membrii Consiliului au luat cunoștință cu ordinul fondatorului (ANSA) nr.452 din 26.11.2021 Cu privire la aprobarea Planului de integritate al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor pentru perioada 2021-2023 la capitolul ce vizează I.P. „LCTBANPC”, punînd în sarcina directorului instituției realizarea integrală a prevederilor acestuia în termenele stabilite de fondator.
În final, Consiliul a examinat mersul realizării deciziilor acestuia, menționînd faptul că instituția a asigurat executarea lor în modul indicat, unele din ele fiind revizuite. În sarcina directorului I.P. „LCTBANPC”, dna GHERDELESCU Lucia, a fost pusă asigurarea în continuare a realizării integrale și în termen a deciziilor adoptate de Consiliu.
I.P. „LCTBANPC” aduce și pe această cale mulțumiri membrilor Consiliui pentru suportul considerabil și de importanță majoră adus constant întru dezvoltarea continuă a instituției!
[:]























