Instruirea a reunit specialiști din mai multe state europene, implicați în domeniul protecției plantelor și sănătății fitosanitare, având ca scop consolidarea capacităților de reacție în situații de urgență generate de apariția organismelor de carantină prioritare.La acest curs au participat 2 reprezentanți din R Moldova: Natalia Barcaru – entomologă principală, LPOVPUF din cadrul IP CNSAPSA și Dorin Munteanu, inspector ANSA.
Participarea a avut drept scop preluarea bunelor practici europene și adaptarea acestora la nivel national, în vederea îmbunătățirii mecanismelor de prevenire, depistare și intervenție în caz de focare fitosanitare.Obiectivul general al proiectului a constat în consolidarea unei înțelegeri commune, clare, cuprinzătoare și armonizate a elementelor-cheie privind gestionarea focarelor de boli ale plantelor și organisme dăunătoare prioritare în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/2031.
Obiectivele specific au inclus:• Uniformizarea abordărilor privind planificarea și gestionarea situațiilor de urgență fitosanitară la nivelul statelor membre;
• Identificarea instrumentelor, procedurilor și măsurilor de intervenție (generale și specifice);
• Analiza și compararea planurilor de urgență elaborate în diferite state;
• Consolidarea capacității la nivel național pentru planificarea și punerea în aplicare a acțiunilor de urgență în domeniul sănătății plantelor;
• Dezvoltarea competențelor specifice, prin formare, simulare și schimb de experiență;
• Promovarea diseminării eficiente a cunoștințelor dobândite la nivel national.
Programul instruirii a combinat sesiunile teoretice cu activitățile practice desfășurate în grupuri de lucru. Participanții au analizat studii de caz reale, scenarii de apariție a focarelor, și modalități de intervenție conform standardelor europene Un accent deosebit a fost pus pe colaborarea interinstituțională, fluxul informational, comunicarea de criză, trasabilitatea materialului vegetal și delimitarea zonelor afectate.
La finalul instruirii a fost organizat un exercițiu de simulare privind apariția unui focar cu Spodoptera frugiperda. În cadrul acestuia, participanții au aplicat în mod practice etapele de elaborare și implementare a unui Plan de Acțiune în situații de urgență, incluzând:
• Notificarea autorităților competente;
• Delimitarea zonelor de competență;
• Măsuri de control și eradicare;
• Informarea publicului și a operatoriloreconomici.
Cursul a fost încheiat cu un test de evaluare a cunoștințelor, destinat autoevaluării participanților și verificării nivelului de însușire a informațiilor prezentate.
























