În perioada 30 august – 2 septembrie ale anului curent, în scopul fortificării capacitatilor analitice, specialiştii Laboratorului Central Fitosanitar I.P. au paticipat la instruiri specializate pe domeniu determinarea reziduurilor de pesticide, care au avut loc în cadrul Laboratorului Naţional de Referinţa a Institutului Central de Supraveghere şi Control în Agricultură (UKZUZ) din Brno, Cehia.
Instruirile au fost organizate în cadrul proiectului „Suportul instituţional în agricultură ecologică din Republica Moldova finanţat de Agenţia Cehă pentru Dezvoltare, implimentat de Institutul Central de Supraveghere şi Control în Agricultură (UKZUZ).
Pe parcursul instruirilor personalul IP LCF a fost familiarizat cu legislaţia UE, cu documente de referinţă utilizate în cadrul laboratorului, metodele si tehnicile de lucru precum:
- Determinarea glifosatului
- Determinarea dithiocarbamaţilor
- Metoda multireziduală
- Validarea metodelor
- Testele de proficienţă
Participanţii au avut prilejul să participe și la aplicații practice, îndrumați de colegii din Cehia.
IP LCF aduce sincere mulțumiri tuturor celor care au facut posibilă această vizită, dar şi întreg ciclu de vizite organizate pe parcursul derulării proiectului. La fel ne exprimăm gratitudinea pentru întregul suport accordat și aportul adus la consolidarea competențelor analitice ale specialiștilor instituției.
























